Boris Johnson: acord Brexit, în valoare de 660 miliarde lire, fără taxe vamale
Am convenit asupra unui acord de comerț liber cu tarife zero, care este o veste minunată pentru familiile și afacerile britanice, a declarat premierul Boris Johnson într-o conferință de presă.
”Vom avea controlul legilor noastre, fără niciun rol al Curții Europene de Justiție… Această înțelegere include angajamentul de a menține standarde ridicate de muncă, mediu și climă, fără a da UE niciun cuvânt de spus cu privire la regulile noastre”, a adăugat Johnson.
”Au trecut patru ani și jumătate de când poporul britanic a votat pentru a-și prelua controlul asupra banilor, granițelor, legilor și apelor și pentru a părăsi Uniunea Europeană.
”Am adoptat sistemul de imigrare bazat pe puncte pentru care ați votat și care va intra în vigoare la 1 ianuarie, am semnat acorduri de liber schimb cu 58 de țări și am pregătit noua relație cu UE”, a mai spus premierul britanic.
”Au existat o mulțime de oameni care ne-au spus că provocările pandemiei Covid vor face imposibilă încheierea unui acord. Și că ar trebui să prelungim perioada de tranziție. Și am respins această abordare tocmai pentru că învingerea pandemiei de Covid 19 este prioritatea noastră națională și am vrut să pun capăt oricărei incertitudini suplimentare și să ofer acestei țări cele mai bune șanse posibile de a-și reveni puternic anul viitor. Așadar, sunt foarte mulțumit că în această după-amiază am încheiat cel mai mare acord comercial de până acum, în valoare de 660 miliarde de lire sterline”, a adăugat Johnson.
Acordul ”va permite vânzarea de bunuri și componente din Marea Britanie fără tarife și fără cote pe piața UE. O înțelegere care, la nevoie, ar permite companiilor și exportatorilor noștri să facă și mai multe afaceri cu prietenii noștri europeni”, a spus premierul Marii Britanii
”Am preluat controlul legilor și al destinului nostru. Am preluat controlul asupra fiecărui paragraf al regulamentului nostru. Într-un mod complet și neîngrădit. De la 1 ianuarie suntem în afara uniunii vamale și în afara pieței unice. Legile britanice vor fi adoptate exclusiv de Parlamentul britanic. Interpretate de judecătorii din Marea Britanie aflați în instanțele din Regatul Unit. Și competența Curții Europene de Justiție se va încheia. Vom putea să ne stabilim propriile standarde, să inovăm așa cum ne dorim, să creăm noi cadre pentru sectoarele în care această țară conduce lumea, de la biosștiințe la servicii financiare, inteligență artificială și nu numai. Vom putea decide cum și unde vom stimula noi locuri de muncă și noi speranțe. Cu porturi libere și noi zone industriale verzi. Vom putea să ne prețuim peisajul și mediul în modul în care facem alegeri”, a spus Boris Johnson.
Acordul sprijină fermierii și producția alimentară și agricolă din Marea Britanie, a mai precizat Johnson.
„Pentru prima dată din 1973, vom fi un stat de coastă independent, cu control deplin al apelor noastre, cu cota de pește din apele noastre crescând substanțial de la aproximativ jumătate astăzi la mai aproape de 2/3 în cinci ani și jumătate după pe care nu există o limită teoretică dincolo de cele plasate de știință sau conservare asupra cantității de pești pe care o putem pescui în apele noastre.
Și pentru a ne pregăti pentru acel moment acele comunități de pescari, vom fi ajutați cu un amplu program de 100 de milioane de lire sterline pentru a-și moderniza flotele și industria de procesare a peștelui”, a lămurit Johnosn chestiunea pescuitului.
”Vreau să subliniez că, deși, desigur, discuțiile cu prietenii și partenerii noștri europeni au fost uneori dure, cred că este o afacere bună pentru întreaga Europă și pentru prietenii și partenerii noștri. Pentru că nu va fi un lucru rău pentru UE să aibă la dispoziție un Regat Unit prosper și dinamic și mulțumit. Și va fi un lucru bun – va stimula locurile de muncă și prosperitatea pe întregul continent. Și nu cred că va fi un lucru rău dacă noi, în Marea Britanie, facem lucrurile diferit sau avem o abordare diferită a legislației.
”În contextul acestei zone gigantice de liber schimb, pe care o creăm împreună, stimularea concurenței în reglementare, cred că ne va aduce beneficii amândurora.
Și dacă o parte consideră că este într-un fel oarecum subminată în mod nedrept de cealaltă, atunci este supusă arbitrajului independent al terților și cu condiția ca măsurile să fie proporționale, ne putem decide – ca suverani egali – să ne protejăm consumatorii. Dar acest tratat prevede în mod explicit că o astfel de acțiune ar trebui să se întâmple doar rareori, iar conceptele de uniformitate și armonizare sunt ignorate în favoarea respectului reciproc și a recunoașterii reciproce și a liberului schimb”, a comentat Johnosn.
Și pentru că așa am așezat cercul, pentru că am găsit piatra filosofală care ne-a permis să facem acest lucru, vreau să mulțumesc președintelui von der Leyen al Comisiei Europene și negociatorilor noștri geniali conduși de lordul Frost și Michel Barnier, din partea UE Stephanie Rousseau, precum și Oliver Lewis, Tim Barrow, Lindsay Appleby și mulți alții.
Boris ar fi trebuit sa spuna: Sa traiasca dictatura englezeasca! Ne scurta timpul dedicat cititului… DIN CATE INTELEG…ENGLEZII O VOR DUCE LA FEL DE BINE CA SI CUM AR FI IN UE DAR FARA SA PLATEASCA ANUAL CONTRIBUTIA LA BUGETUL UE. UE/NOI AM LUAT O MARE TEAPA DE LA ACESTI ENGLEZOI!
Bravo lor!! E cel mai bun lucru pe care l puteau face!!!