Coaliția de jur-împrejur
articol de Mircea Kivu
Conform unui studiu IRES din 2016, 83% dintre românii care se auto-defineau ca fiind de dreapta considerau că statul trebuie să asigure locuri de muncă și locuințe, în timp ce 97% dintre cei care se auto-defineau de stânga erau de acord că economia privată trebuie încurajată prin taxe mai mici; pentru 93% dintre cei „de dreapta”, statul trebuie să încurajeze protecția socială a persoanelor în nevoie, în timp ce pentru 86% dintre cei „de stânga”, competiția economică între indivizi trebuie încurajată; exemplele ar putea continua. Este evident că, pentru cei mai mulți români, distincția stânga-dreapta este mai degrabă o sursă de confuzie.
După 1990, partidele s-au definit ca fiind „de stânga” sau „de dreapta” mai degrabă în funcție de modul în care se raportau la continuitatea sau discontinuitatea față de regimul comunist. FSN și sateliții săi, optând pentru o „tranziție lină”, s-au definit de stânga, în timp ce oponenții, adepți mai degrabă a unei combinații între revenirea la modelul interbelic și aspirația către valorile occidentale, s-au considerat de dreapta. Nu întâmplător, Convenția Democrată, înființată în 1992, a fost considerată o expresie a dreptei, deși din ea făcea parte și PSDR-ul condus de Sergiu Cunescu. Practic, atunci când vorbesc despre stânga și dreapta, cei mai mulți comentatori se referă de fapt la distincția pro/anti PSD.
Mă aștept ca actuala criză politică să limpezească o confuzie întreținută timp de trei decenii. Se va dovedi că presupusele incompatibilități ideologice dintre stânga și dreapta devin irelevante atunci când e în joc accesul la resurse. Preconizata alianță de jur-împrejur va avea de gestionat un singur conflict potențial – cine primește mai mult; dar pentru reglarea acestuia ambele părți au experiența tranzacțiilor.
Obiectivul principal al alianței va fi instaurarea unui regim bi-partid, cu alternanță la putere. Vor elimina orice discuție care ar putea afecta accesul discreționar la resurse, cum ar fi transparentizarea criteriilor de alocare sau permeabilitatea sistemului electoral. Pentru asta, vor avea nevoie de diminuarea rolului jucat de partidele apărute după modificările legislației electorale din 2015. Cumva, o revenire la situația anterioară lui 2016 (cu deosebirea că, atunci, alternanța se făcea în trei, de unde unele tensionări pasagere).
Momentul e prielnic: situația dramatică generată de pandemie va justifica multe acte care, altfel, ar fi percepute ca excesiv de autoritariste. Opoziția va fi reprezentată de cele două partide „anti-sistem” – AUR și USR. Între ele există o reală incompatibilitate dată de situarea în raport cu antinomiile naționalism – europenism și tradiționalism – modernitate. Le va fi dificil să facă front comun, dar vor putea întreprinde, punctual, acțiuni concertate, cum au făcut-o deja, cu ocazia depunerii moțiunii de cenzură.
Aparent, tabloul descris nu lasă multe șanse de supraviețuire partidelor de opoziție. PSD și PNL vor deține cam toate pârghiile puterii: dețin o majoritate parlamentară confortabilă; Președintele le este favorabil; vor numi în curând șefii parchetelor, conducerile radioului și televiziunii publice, judecători ai Curții Constituționale; se vor asigura că legislația și administrarea alegerilor le va fi prielnică. Au o singură problemă: societatea civilă. Pentru că ea, societatea civilă, nu e interesată nici să manipuleze fondurile publice, nici să obțină sinecuri, nici să-și consolideze poziții de putere. Ea ar putea pune bețe în roate perpetuării trustului de jur-împrejur. Problema e că ea, societatea civilă e (unu) amorțită și (doi) mai scindată ca oricând. Depinde de inteligența celor două partide de opoziție (sau, mai puțin probabil, a unuia nou) să contribuie la depășirea acestor probleme. Deocamdată nu pot să nu observ că, în acest sens, AUR se descurcă mult mai bine.
P.S. Tot ce am scris mai sus e valabil cu condiția ca PSD să realizeze că are o poziție suficient de solidă încât să ia jocul pe cont propriu, adică să forțeze alegerile anticipate.
Perfect adevărat. PSD și PNL își dau mâna pentru a-și elimina, fiecare, concurența (AUR pentru PSD, USR pentru PNL). Alternanța la putere e una, dar e posibilă și o înțelegere amiabilă pentru împărțirea resurselor, indiferent care partid se află la putere. Partidul la putere nu ”lasă să moară de foame” partidul aflat în opoziție. 🙂