Pe vreme de pandemie, cărțile, quo vadis?

Interviu de Roxana Dascălu

Săptămâna aceasta, guvernul României va anunța programul de relansare economică, sprijinit de fonduri europene în valoare de 30 miliarde euro. Să sperăm că și „industria cărții” va beneficia de acest plan. Este mare nevoie de o gură de oxigen, mai ales pentru micile edituri, care sunt aproape în prag de faliment, după un an cu scăderi dramatice ale vânzărilor de carte. Despre pandemia provocată de coronavirus si cărți am discutat cu doamna Silvia Colfescu, directoarea editurii Vremea. Un dialog de la distanță, între Franța și România:

Roxana Dascălu: Cum trăiesc editurile în această perioadă? Cum trăiești tu aceste vremuri, după încetarea primelor restricții impuse de pandemie și cu noile restricții, generate de recrudescența cazurilor de îmbolnăvire cu virusul ăsta pervers?

Silvia Colfescu: Nu mi se pare că trăiesc. Mai curând vegetez într-un soi de stază, o așteptare a normalității, a ieșirii din acest tunel, înviorată din când în când de tresăltări de indignare la adresa mea însămi, cu care ocazie devin nespus de harnică și de eficientă… până când datele realității mă retrimit la starea de automat conștiincios în care m-am cufundat odată cu prima perioadă de carantină și din care n-aș putea spune că am ieșit cu totul de-atunci.

Editurile? Nu cred că vreo editură din România o duce bine. Poate doar vreuna recalificată în domeniul negustorelilor de măști și de alte chițibușuri sanitare, foarte solicitate în acest moment. Despre carte nu cred că se poate spune că e foarte solicitată. Deși deunăzi, la supermarket, am căzut în admirația unui domn care plătea la casă 10-15 cărți pentru copii. N-am rezistat și l-am întrebat pentru câți copii cumpără atâtea cărți. Mi-a răspuns că doar pentru unul. Mă uitam la el ca la soare, când a venit și explicația: „La 50% reducere de preț…” Cu un ochi am plâns și cu unul am râs: lacrima curgea la gândul că o asemenea reducere la cumpărător, la care se adaugă rabatul difuzorului, înseamnă că editorului nu-i rămâne nici cu ce să acopere costurile de tipar; ochiul celălalt râdea de bucurie că un copilaș va avea o grămadă de cărți frumoase. Cam așa trăiesc editurile în această perioadă.

RD: Cum te descurci, ca director/publisher în condițiile date – greu – dar totuși, cum?

SC: Cred că întrebarea ar suna mai corect în forma „Cum te mai descurci?” Pentru moment, încă ne mai descurcăm. Pe limita de rupere și fără să știm dacă luna viitoare nu vom fi siliți să închidem. Pentru o editură, „a se descurca” înseamnă a vinde suficiente cărți pentru ca, din banii obținuți – adică 50% din prețul de vânzare către public, restul revenind difuzorilor și plății TVA – să acopere toate cheltuielile pe care le implică activitatea ei. Or, în acest moment, cu siguranță că nu vindem un număr suficient de mare de cărți ca să acoperim drepturi de autor, salarii și impozite, tipar, cheltuieli generale etc. Ne străduim să recuperăm toate sumele datorate nouă de librăriile și lanțurile de librării cu care colaborăm, încercăm să facem oferte atractive, să publicăm cărți cât mai interesante, în baremuri de calitate cât mai ridicate, încercăm să ținem treaz interesul publicului comunicând prin toate modalitățile care ne stau la îndemână, dar rezultatele nu sunt la înălțimea eforturilor pe care le depunem.

Din păcate, semnalele îmi dau de înțeles că nu suntem singura editură în această situație. Multe dintre editurile mici și chiar mijlocii sunt în situație grea. Nu știu cum va arăta peisajul editorial românesc anul viitor.

RD: În Franța, s-a revenit la starea de urgență sanitară . Teatrele și cinematografele au închis. Restaurantele la fel. Librăriile sunt închise, iar oamenii au intrat în izolare, sau confinement, cum se zice aici. Noua interdicție îi face pe unii să vorbească de o „dictatură sanitară” și o nouă „corectitudine sanitară” – pe urmele corectitudinii politice. Ce părere ai?

SC: Și la București s-a instituit interdicția de circulație între orele 23-06. Teatrele, cinematografele, sălile de concert, restaurantele sunt închise, singurele locuri unde se mai poate ieși sunt terasele, locuri nu prea confortabile pe timp de toamnă târzie. Înțeleg atitudinea autorităților, pe care împrejurările le fac responsabile de prezervarea sănătății populației. Eforturile pentru stăvilirea răspândirii virusului duc la sacrificii pentru toți, fapt deosebit de neplăcut, care generează o atmosferă de constrângere, adăugată fricii de boală și de moarte, deja foarte accentuată. Pe de altă parte, omul este un animal gregar și pentru el, interdicția de a se întâlni cu semenii săi este o suferință. Îi înțeleg și pe cei care se indignează că li se interzice libertatea de a se „distra” în grupuri, dar cred că trebuie să înțelegem cu toții că libertatea fiecăruia încetează în momentul în care își pune semenii în primejdie. Un minimum de precauții este necesar pentru a ține epidemia în loc. Nu înțeleg prin asta o „dictatură sanitară”, acest mod de administrare a pandemiei m-ar deranja și pe mine la fel ca pe toată lumea, ci mai curând aș milita pentru o înțelegere a imperativelor momentului, înțelegere de care să dea dovadă în egală măsură autoritățile și publicul. Constat cu amărăciune că era cât pe ce să folosesc formula „înțelegerea necesității”, care-mi trezește amintiri nu prea vesele. În aceeași linie amară, îmi trece prin minte ceea ce ar putea fi considerat o glumă: librăriile nu au fost închise: probabil pentru că într-o librărie nu se adună niciodată 6 persoane.

RD: Cum pot supraviețui editurile, mai ales cele mici – există perspectiva unor ajutoare de stat? Se poate recurge la fondurile speciale europene pentru Romania?

SC: Guvernarea a făcut eforturi pentru a ajuta industria de carte: la fel ca pentru HoReCa, a fost subvenționat șomajul tehnic în timpul carantinei, în limita a 75% din salariul mediu, s-au acordat ajutoare constând într-un procent din salariu timp de 3 luni pentru toți salariații care au fost în șomaj tehnic în perioada de carantină – toate acestea sub condiția de a nu se face nici o concediere –, s-a anunțat acordarea unor împrumuturi cu dobândă subvenționată până la sfârșitul anului întreprinderilor afectate de pandemie.

Am remarcat punctualitatea cu care au fost plătite acele subvenții, de foarte mare ajutor în împrejurările extrem de grele pentru edituri în condițiile închiderii librăriilor fizice (de exemplu, în luna aprilie a acestui an, Vremea a avut o cifră de „afaceri” în valoare de 1/10 din cea a aceleiași luni a anului trecut).

Din păcate, nu am putut beneficia de împrumutul cu dobândă subvenționată, nu numai pentru că, deși editura Vremea a fost considerată eligibilă pentru acest mod de ajutorare, formalitățile, dirijate de către bancă, au fost foarte stufoase și greu de îndeplinit, ci și pentru că ele au durat mult și am înțeles că împrumutul ar fi putut fi acordat atât de târziu, încât dobânda ar fi fost subvenționată numai două, trei luni, ceea ce ar fi anulat în cea mai mare parte avantajul împrumutului. Cu atât mai mult cu cât incertitudinile perioadei următoare ar fi apăsat foarte mult asupra hotărârii de a îndatora întreprinderea cu un împrumut care s-ar fi putut dovedi imposibil de restituit.

Acum s-au anunțat noi forme de ajutorare pentru întreprinderile aflate la ananghie, din bani europeni. Înscrierea pe platformele stabilite s-a dovedit a fi o loterie:  la data anunțată, colegii mei care s-au ocupat de înscriere, lucrând concomitent la două calculatoare, au reușit să înscrie editura în prima jumătate de oră de la deschiderea platformei. Rezultatele încă nu s-au anunțat, dar se spune că fondurile destinate acestor subvenții s-au epuizat în primele 7 minute.

RD: Oamenii se întorc spre/ sau descoperă lectura ca supapă? Cum i-am putea aduce spre carte?

SC: Chiar dacă ar considera lectura o supapă, cred că, în aceste vremuri amenințătoare, oamenii vor prefera să-și păstreze banii pentru nevoile elementare, cartea nefiind considerată la noi o nevoie stringentă. Sau poate vor împrumuta – de la prieteni, de la bibliotecă – o carte pe care vor dori neapărat să o citească. Editurile ar putea recurge, și unele chiar o fac, la metoda de a induce omului ideea de chilipir, întotdeauna tentantă, ieftinind brutal cărțile. Ar atrage poate, astfel, mai mulți cumpărători. Din nefericire, cel puțin în ceea ce privește editura Vremea, prețurile cărților nu au fost niciodată calculate astfel încât să reiasă un profit mai substanțial din vânzarea lor, ceea ce ne-ar fi dat posibilitatea scăderii prețurilor, acoperind totuși costurile. Dimpotrivă, am încercat întotdeauna să facem prețurile cât mai accesibile, incluzând în ele doar costurile efective, cu o marjă de profit insignifiantă – și posibilă numai în cazul vânzării unor tiraje confortabile, lucru greu în zilele noastre.

RD: Ce titluri se vând mai bine pe vremurile astea? Dacă se vând… 

SC: Dacă iau în considerație raportările librăriilor pe luna trecută, n-aș zice că se vând. Oricum, noi încercăm din răsputeri să oferim publicului cărți interesante, în speranța să facem o bucurie cititorilor. N-aș pomeni decât de Corneliu Coposu sub lupa Securității, declarații, corespondență, conferințe și scrieri inedite, de Marin Pop, carte publicată cu ocazia împlinirii, la 11 noiembrie, a 25 de ani de la moartea Seniorului, de Balurile în România modernă, 1790-1920 de Adrian-Silvan Ionescu, care va apărea săptămâna viitoare, sau de fermecătoarea carte pentru copii Crăciunul! Crăciunul! scrisă și ilustrată de marele artist lituanian Kestutis Kasparavicius, pe care o pregătim pentru Sărbători.

Știu eu dacă, în condițiile actuale, se vor vinde? Pandemia e un fenomen unic. Nimic din experiența mea de 30 de ani ca editor de carte nu m-ar putea ajuta să dau un verdict sigur. Poate că da, poate că nu…