Lecțiile Americii pentru Europa
Ovidiu Nahoi
Și dacă, înainte de asaltul asupra Capitoliului din 6 ianuarie, am fi avut un fenomen asemănător aici, în Europa – ba chiar în inima unuia dintre statele-pivot ale Uniunii?
Ceea ce s-a întâmplat la Washington ar fi putut avea loc foarte bine la Berlin, în august, în timpul unui protest al militanților corona-sceptici, cărora li s-au adăugat grupuri extremiste.
Numai intervenția decisă a forțelor de ordine și, desigur, mai slaba organizare a protestatarilor au făcut ca aceștia din urmă să nu pătrundă atunci în clădirea Reichstag-ului.
De fapt, Europa nu este ferită de astfel de pericole chiar dacă – din fericire – îi lipsesc lideri de calibrul lui Donald Trump, capabili să genereze asemenea valuri de ură și violență.
Liderii iliberali de la Budapesta sau Varșovia, altfel fani declarați ai lui Donald Trump, nu arată în vreun fel că i-ar putea urma exemplul în ce privește asaltul asupra instituțiilor. E drept, ei n-au fost puși ( încă) în situația de a pierde alegerile, dar chiar și așa, energiile lor se consumă mai curând în complicatele bătălii instituționale de la masa verde europeană decât în stimularea străzii.
Există, bineînțeles, o extremă dreapta europeană cât se poate de admirativă la adresa lui Donald Trump, dar capacitatea ei de mobilizare este incomparabil mai redusă în raport cu ceea ce se întâmplă în Statele Unite.
Celebrul strateg ultraconservator Steve Bannon, multă vreme un apropiat al lui Donald Trump, s-a implicat în alegerile pentru Parlamentul European din 2019, în încercarea de a construi un front de extremă dreapta capabil să genereze un distrugător val electoral. Nu a reușit. Pe de o parte, s-a izbit de diferențele majore de abordare și orientare dintre extremele drepte europene, adesea animate de naționalisme de sens contrar.
Fapt care face practic imposibilă o familie politică europeană de extremă dreapta – o ”internațională naționalistă” , ca să folosim un oximoron. Steve Bannnon nu a înțeles aceste nuanțe.
În mai 2019, cetățenii din toate statele membre au votat masiv pentru partidele cu orientări democratice și viziuni europene, iar valul naționalist nu s-a produs.
Dar chiar și așa, evenimentele din Statele Unite au servit drept lecție Europei și democrațiilor în general. Acestea de arată că inimaginabilul poate deveni realitate, prin mijlocirea rețelelor sociale și dacă adepții democrației nu sesizează din timp semnele răului.
Pentru că evenimentele de la Washington erau, în cele din urmă, previzibile.
Donald Trump a refuzat să accepte rezultatele alegerilor, a continuat să agite ideea fraudei electorale în ciuda tuturor evidențelor și a deciziilor luate de judecători pe care chiar el i-a numit. A făcut presiuni asupra unui oficial din Georgia pentru a-i face rost de voturi, i-a cerut – fără succes – propriului vicepreședinte să răstoarne procedurile de validare a alegerilor.
A făcut presiuni și asupra forțelor armate, de unde avertismentul de dat de zece foști șefi ai Pentagonului. Același Pentagon care, la câteva zile de la evenimente, a le-a reamintit tuturor militarilor despre datoria lor de a apăra America și de a combate extremismul.
Semn că, la Washington, îngrijorările persistă în perspectiva zilei depunerii jurământului de către Joe Biden. Iar FBI nu exclude acum o posibilă acțiune, pe 20 ianuarie, la Washington și în alte capitale statale.
Evenimentele de la Washington trebuie să ne facă să privim cu mai multă atenție la derapajele unor politicieni, să nu mai trecem nepăsători peste îndemnurile la ură, intoleranță, discriminare, violență. Suntem adesea tentați să spunem că astfel de ”abateri” sunt scuzabile, mai ales atunci când vin de la politicieni în genere considerați ca fiind excentrici. ”Lăsați-l, știți cum e el, vorbește cam mult”, se spune adesea.
Asaltul Capitoliului ne arată că vorbele aruncate de liderii politici se pot transforma ușor în fapte abominabile, iar mulțimile surescitate pot fi ușor scăpate de sub control.
Instalarea administrației Biden va deschide un capitol nou în relația transatlantică. Este voința exprimată atât în Europa cât și în America. Iar provocările la adresa democrației nu pot lipsi de pe agendă.
De altfel, ministrul german de externe, Heiko Maas a propus deja un ”Plan Marshall” pentru Democrație, gestionat în comun de America și Europa. Însăși denumirea este semnificativă. Acțiunea de ajutorare a statelor europene, începută în 1948, nu avea în vedere doar refacerea economiilor, ci era și un răspuns politic la o propagandă sovietică tot mai agresivă, care profita de sărăcia și lipsurile instalate după război.
Criza sanitară, însoțită de o criză economică fără precedent dar și de o ofensivă a dezinformării, vine cu provocări asemănătoare.
Un ”Plan Marshall” pentru democrație ar fi un prim semn că America și Europa înțeleg amenințarea comună.
europenii nu au acces la arme si explozivi precum americanii – e mult mai greu sa protejezi ceva in SUA.
Acum au mobilizat 20.000 de militari pentru inaugurarea lui Biden. Cred ca le ajungeau sa invadeze o tara de marimea Romaniei…