2020 spre 2021. Politica în epidemie (I)
imagine: Bogdan Cristel
Ion Bogdan Lefter
E întotdeauna așa: cînd discută despre ce mai e nou prin jur, oamenii de toate felurile, de la cei ziși „obișnuiți” și „anonimi” (deși nume au fiecare în documentele lor de identitate!) la „personalitățile publice” de felul politicienilor, al gazetarilor, al „făcătorilor de opinii” („opinion makers”), mai nou considerați „influensări” („influencers”), se cufundă în detaliile proximităților: ce-a fost ieri și ce tocmai se întîmplă azi, ce-a zis Cutărică de la guvernare și ce-a răspuns Cutărescu din opoziție, sus Icsulescu, jos Igrecii (puzderie), se-aude că așa, dar se zice și c-ar fi invers, ba că-i bine (rar!), ba că-i rău (întotdeauna!), cu păreri vehemente despre orice.
La vremuri „pandemice” și pe deasupra pre-electorale, electorale și post-electorale – și mai abitir: „dezbateri aprinse” despre toate cele, despre cestiuni capitale care mîine se risipesc precum fumul, lăsîndu-le locul următoarelor „importantissime”.
Însă cum stăm de fapt și de fapt? Dincolo de agitația cotidiană și de neobositele polemici pe subiectele „la ordinea zilei”, tocmai lansate prin „știrile care crapă”, care năvălesc peste noi („breaking news”), care e profilul perioadei „pandemice” și electorale pe care-o traversăm? Care a fost „starea națiunii” la sfîrșit de greu an 2020 și la început de îngrijorător 2021? Cu toate detaliile narative necesare, însă integrate într-o imagine de ansamblu pe cît posibil „obiectivă”, extrasă din magma „subiectivă” a pasiunilor de zi cu zi…
Promițătorul început de an 2020
Să ne reamintim de la ce-am pornit.
În ianuarie 2020 lucrurile începeau să se așeze pe drumul drept al speranței în vremuri mai bune pentru societatea românească. Anii asaltului PSD și-al acoliților asupra principiilor democratice, asupra statului de drept și a sistemului de justiție rămîneau în urmă. La începutul lui noiembrie 2019 Partidul Național Liberal preluase guvernarea, cu liderul formațiunii, Ludovic Orban, în fruntea unei echipe de nivel general bun spre foarte bun. La sfîrșitul lunii președintele Klaus Iohannis cîștigase en fanfare un al doilea mandat. Expunerile de intenții, și de la Cotroceni, și de la Palatul Victoriei, erau foarte promițătoare: reforme extinse, relansare economică, mari investiții publice. La scurt timp devenea limpede că votul parlamentar de investire nu se va prelungi într-o susținere stabilă, majoritatea continuînd să fie deținută în cele două Camere de către PSD și aliații mai vechi sau de strînsură, însă, chiar și fără sprijin legislativ, se puteau face multe lucruri bune pînă la alegerile care urmau să aibă loc în pragul verii, localele, și la începutul iernii, generalele.
Un moment căruia nu i s-a acordat mare atenție a fost adoptarea în ședința de cabinet din 4 februarie a unei Ordonanțe de alocare a unor fonduri de pregătire a țării pentru epidemia care irupsese în China la finele lui 2019 și începuse să se răspîndească în lume. La nivel guvernamental se trăsese, deocamdată discret, un puternic semnal de alarmă.
În schimb în societate, în spațiul public era liniște, urgia părea foarte îndepărtată, ba chiar am putea recunoaște cu toții că nici n-o percepeam ca pe o amenințare reală, deși presa internațională rulase știri despre „boala din China pornită de la lilieci și de la peștele vîndut într-o piață din Wuhan”, încît subiectul ne era cunoscut, totuși vag: un focar de infecție pe alt continent, într-o țară imensă, într-un oraș de care nu auzise nimeni pînă atunci (dar, informîndu-ne, am aflat atunci că mic nu e: în Wuhan trăiesc peste 11 milioane de locuitori, mai mult decît jumătate din populația României!). „Secretomania” sistemului totalitar din China a jucat și ea un rol negativ în poveste, amînînd ieșirea la suprafață a adevărului și contribuind astfel la întîrzierea reacțiilor de apărare ale statelor lumii. Vor fi fost pe Planetă specialiști care să fi lansat avertismente severe, însă nici măcar Organizația Mondială a Sănătății, instituția globală responsabilă cu identificarea bolilor periculoase și cu mobilizarea guvernelor și a sistemelor medicale pentru rezolvarea problemelor, n-a transmis din primele momente semnale preventive limpezi, răspicate. Nimeni nu-și închipuia sau prea puțini își dăduseră seama ce avea să urmeze.
Februarie-martie: „șocul epidemic”

Pe 26 februarie 2020 s-a înregistrat primul caz de COVID-19 pe teritoriul României, în Gorj: un tînăr care intrase în contact cu un cetățean italian depistat ca purtător al coronavirusului SARS-CoV-2 la întoarcerea în țara sa.
2 cazuri noi pe 28 februarie.
Încă 1 pe 3 martie.
Altele 2 pe 4 ale lunii. Total: 6.
3 contaminări detectate pe 6 martie.
4 pe 7.
2 pe 8. Total: 15.
Alte persoane care intraseră în contact cu cele testate pozitiv fuseseră izolate, în carantină.
Progresia era evidentă, iar în alte părți de pe Continent, în special în Italia, țară pe care românii o urmăresc cu atenție de cînd numeroși compatrioți au migrat economic într-acolo, se declanșase panica.
În acea zi de duminică, pe 8 martie 2020, la orele 12, Grupul de Comunicare Strategică înființat pe 24 februarie 2020 printr-o Hotărîre a Comitetului Național pentru Situații Speciale de Urgență (CNSSU) anunță un pachet de măsuri de limitare a răspîndirii coronavirusului. La intrarea în țară se instituie restricții, se fac testări și sînt reținute în carantină persoanele venite din zonele cu focare epidemice. Se interzic manifestările publice cu mai mult de 1.000 de persoane. E limitat drastic accesul în spitale. Federația Română de Fotbal anunță că meciurile se vor disputa fără spectatori, „cu porțile închise”, sau, acolo unde Direcțiile de Sănătate Publică își vor da acordul, cu mai puțin de 1.000 de persoane în tribune.
A doua zi, în după-amiaza de luni 9 martie 2020, are loc la Ministerul de Interne o ședință a CNSSU cu participarea premierului Ludovic Orban și a altor titulari de portofolii. Analiză a situației și estimări. Se adaugă doar 2 cazuri noi, însă vestea și frica s-au răspîndit ca fulgerul. Oamenii încep să ia cu asalt magazinele și să-și facă provizii.
Pe 10 martie vor fi identificate brusc mai multe contaminări: 12. Totalul urcă la 29. Ministerul Educației anunță că de a doua zi se suspendă cursurile din învățămîntul preuniversitar pînă pe… 22 martie. Reacțiile aveau în vedere termene scurte.
Pe 11 – 18 cazuri noi. De la startul din 26 februarie: 47. Progresie rapidă, deși putem spune acum, după ce ne-am obișnuit cu mii de cazuri pe zi și am trecut și printr-o perioadă cu cîte 9-10.000 de noi infectări testate cotidian, că era doar un firav început. Suficient pentru ca societatea românească să sufere un veritabil „șoc epidemic”, similar celor produse pretutindeni de răspîndirea virusului.
Reiau și următorul detaliu: tot pe 11 martie 2020 Universitatea din București, al cărei profesor sînt, a anunțat, în urma unei decizii „autonome”, suspendarea cursurilor.
Buna gestionare a crizei
Au urmat 2 luni de „stare de urgență”, de pe 16 martie și pînă pe 14 mai. Consemnare a populației la domicilii. Restricții de circulație în spațiul public. Suspendări de activități economico-sociale. Magazine închise, cu excepția celor alimentare și a farmaciilor. „Șomaj tehnic” susținut de la bugetul de stat pentru salariații obligați să stea acasă. Sprijin financiar și pentru întreprinderi. Și toate celelalte.

Apoi „starea de alertă” prelungită, lună de lună, pînă azi, cu unele „relaxări”, dar și cu înăspriri acolo unde și atunci cînd graficul infectărilor a urcat din nou după ce în prealabil coborîse. Unele activități s-au reluat. A continuat „on-line” procesul de învățămînt. Cu multe alte lucruri de adăugat, evenimente de consemnat, fațete, implicații, consecințe ale unui fenomen socio-epidemic de-o excepțională complexitate: o gravissimă criză sanitară, economică și generală întîmpinată de umanitate cu o contra-reacție de apărare fără echivalent în istorie.
Modul în care situația a fost gestionată de către guvernanții noștri a fost mereu comentat, intens dezbătut, frecvent criticat și de opoziția politică, și în mass media, nu doar în presa subordonată PSD, ci și în rest, mai ales prin vocile mai „radicale”, mai intens-„criticiste”. Sigur că, sub presiunea teribilă a evenimentelor, s-au comis și erori de acțiune, au fost și șovăieli, decizii greșite sau doar pripite, uneori – invers – întîrziate. Însă dintr-o perspectivă mai detașată, rațională, și pînă la urmă și pentru opinia publică, fiindcă oamenii „obișnuiți” și „anonimi” ajung în marea lor majoritate la ceea ce aș numi un soi de „bun-simț statistic”, a fost tot timpul limpede că decidenții fac ce trebuie făcut, cu competență, cu devotament, cu o eficiență poate chiar peste așteptări.
Președintele Iohannis și-a asumat mai energic rolul de lider național, lansînd ritmic principalele mesaje publice legate de epidemie. Premierul Orban, vechi în politică și cu o mare autoritate în partidul ajuns acum la putere, calm și cu o perfectă cunoaștere a sistemului de stat, a performat și el remarcabil, dirijîndu-și echipa în conformitate cu o viziune cuprinzătoare asupra întregii conjuncturi.

Instalat la Sănătate puțin după declanșarea crizei, doctorul-politician liberal Nelu Tătaru a impresionat prin omniprezența competentă în toate punctele-cheie ale „războiului” cu epidemia în expansiune. Cu vechile sale calități și cu autoritatea fondatorului marei sistem național de intervenții de urgență, astăzi coordonator al domeniului ca subsecretar de stat apolitic, doctorul Raed Arafat a jucat și el un rol decisiv în organizarea „frontului” și în desfășurarea „ostilităților”. Titularul Internelor, Marcel Vela, a fost foarte criticat pentru cîteva stîngăcii de comunicare, însă a dirijat cu fermitate instituțiile „de forță” din subordine, de la Poliție și Jandarmerie la Vămi.
Rezultatele au fost și ele mai mult decît meritorii, aproape incredibile în condițiile unui sistem de sănătate cu destule șubrezeli, după revenirea în țară a circa 1 milion de români trăitori în Europa de Vest, mai ales în Italia îngenuncheată primăvara trecută de răspîndirea bolii COVID, compatrioții noștri reîntorși acasă fiind deci, probabil într-un procent sensibil, purtători ai agresivului coronavirus, și cu o majoritate parlamentară care a încercat în repetate rînduri să-i șicaneze pe guvernanți, îngreunîndu-le acțiunile anti-epidemice. Rețeaua spitalicească a fost reorganizată din mers și a rezistat. Numărul locurilor din secțiile de Terapie intensivă au fost suplimentate. S-au făcut importuri de materiale necesare protecției. Numărul de infectări a crescut, apoi s-a plafonat, cifrele, inclusiv cele ale – vai! – deceselor în urma contaminării, rămînînd mult sub „recordurile” din țări mai prospere și cu sisteme sanitare mult mai bine înzestrate. Nici „al doilea val”, cu un vîrf îngrijorător în lunile noiembrie-decembrie, n-a pus în pericol „fortificațiile” anti-COVID ale statului român.
De reamintit ce s-a tot spus în primăvara-vara 2020: ce-ar fi fost dacă am fi intrat în marea criză cu PSD-ul și acoliții la timonă, cu o guvernare – adică – absolut deloc preocupată de bunul mers al țării, coruptă pînă-n toate ramificațiile județene ale rețelelor sale de interese, interesată exclusiv de jefuirea resurselor publice în beneficiu propriu?!…