Studiu eToro: Românii sunt conservatori cu investițiile lor, însă generațiile mai tinere vor să exploreze piețele financiare

Românii din generațiile mai tinere au un apetit mai mare de a investi pe piețele financiare, spre deosebire de majoritatea populației care nu face acest lucru în prezent, arată un nou studiu realizat la comanda eToro, o platformă de investiții globală cu active multiple.

Studiul arată că după mai bine de 30 de ani de la sfârșitul comunismului, 65% din respondenți au declarat că nu au nicio investiție, 67% din ei spunând că acest lucru se datorează lipsei banilor sau a cunoștințelor necesare.

Lucrurile însă par să se schimbe, datorită apariției din ultimii ani a noilor tehnologii care ușurează accesul la piețele financiare globale. Deja, 26% din respondenți au declarat că folosesc în prezent platforme online de tranzacționare, aceștia citând ca motiv posibilitatea de a-și administra propriile portofolii și viteza și simplitatea de utilizare.

 „Misiunea eToro este de a deschide piețele financiare pentru cei care vor să investească într-un mod simplu și transparent. Dorim să facem ca investițiile să fie interesante pentru oameni prin socializarea acestei experiențe, vrem să fie mai ușor pentru oameni să le înțeleagă și să reducem barierele de intrare precum costurile,” a declarat  Yoni Assia, CEO și co-fondator al eToro.

„Am observat o creștere masivă în România, de 228% a utilizatorilor înregistrați pe platforma noastră între ianuarie și noiembrie în acest an, comparativ cu aceeași perioadă din anul trecut, aceștia beneficiind de avantajul de a tranzacționa acțiuni fără comisioane,” a mai declarat Assia.

„Am observat la nivel global, inclusiv în Europa de Est, că tinerii cresc într-o lume în care sunt înconjurați de companii internaționale ale căror produse și servicii le folosesc,” a adăugat Assia. „De ce nu ar și investi în acele companii pe care ei le cunosc și le apreciază și să primească astfel ceva înapoi de la ele, cum ar fi cele cu aplicațiile de ride-sharing pe care le folosesc ca să ajungă la serviciu?”

În plus, persoanele mai tinere sunt mai familiarizate cu tehnologiile care funcționează prin Internet. Conform sondajului, 30% din persoanele sub 34 de ani preferă să investească online, comparativ cu 18% din persoanele cu vârsta de peste 46 de ani care fac acest lucru.

Dintre cei care au declarat că investesc la ora actuală, două treimi (66%) își țin încă banii în depozite bancare. Dat fiind însă că dobânzile sunt apropiate de zero, sondajul sugerează că situația investițiilor este pe cale să se schimbe radical. Deja, peste 20% din participanții la sondaj au declarat că investesc în acțiuni, în timp ce alți 70% spun că sunt interesați să afle mai multe despre astfel de investiții. Una din modalitățile de a învăța despre cum să investești este de la alte persoane.

Astfel, eToro nu numai că oferă clienților să își aleagă dintre clasele de active în care să investească, de la acțiuni tranzacționate fără comisioane, până la active cripto, însă le facilitează acestora și alegerea felului în care să investească. Astfel, ei pot tranzacționa direct, în mod individual, pot să copieze un alt investitor, fără un comision suplimentar, sau să investească într-un portofoliu.

“Scopul eToro este de a da puterea oamenilor prin faptul că simplificăm cumpărarea și vânzarea, și le oferim accesul la cunoștințele partajate de cei 16 milioane de utilizatori ai platformei,” a declarat Assia.

CopyTrading pe platforma eToro este o facilitate unică, ce le permite oamenilor care nu au timpul sau cunoștințele adânci necesare să copieze automat investițiile făcute de alții pe platformă. Facilitatea de copiere este deja folosită de 9% din respondenți, în principal de cei din generațiile mai tinere. Procentul este probabil să crească în viitor, deoarece peste 60% din cei chestionați s-au declarat interesați de această posibilitate.

Assia a adăugat, “Știm că oamenii spun că simplitatea platformei noastre este unul din motivele pentru care vin la eToro, însă credem că și elementele sociale contribuie la popularitatea platformei, pentru că fac ca experiența de a investi să fie una mai puțin izolată.

Precum și în alte aspecte ale vieților noastre, în care ne cerem unii altora sfatul, în deciziile de investiții ar trebui să fie la fel.”

Sondajul a fost realizat în luna noiembrie în parteneriat cu firma IPSOS, pe un eșantion online de 1.000 de români între 18 și 55 de ani.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.